Amuzati-va gradinarind impreuna cu cei mici

Comentarii (0)


Ca sa ii convingi pe micutii tai sa petreaca mai mult timp in aer liber, trebuie doar sa le arati partea distractiva a situatiei. Gradina, terasa in aer liber sau chiar balconul plin de plante pot deveni locul lor preferat de joaca, unde sa descopere tot timpul ceva nou si care sa le stimuleze creativitatea. Iata cateva activitati, numai bune pentru sfarsitul de saptamana,  care ii vor amuza pe cei mici, dar nu numai pe ei. Invitati-i sa si ia jucariile serioase si sa va urmeze intr-o aventura interesanta!


Atrageti fluturii in gradina

 Copiii vor fi incantati sa vada in locul lor de joaca o multime de fluturi colorati. In plus, fluturii au un rol esential in polenizare, asa ca vor avea un efect benefic general asupra gradinii tale. Ca sa ademenesti fluturi trebuie sa ii inviti la masa. Pentru asta trebuie sa stii ca fluturilor le plac fructele foarte coapte, bogate in zahar, insa poti prepara chiar tu o solutie numai buna pentru aceste insecte. Amesteca trei cani de apa cu una de zahar, apoi pune solutia la fiert, pana se dizolva zaharul. La final, dupa ce siropul s-a racit, poti adauga feliute dintr-o banana foarte coapta. Daca iti ramane solutie, dupa ce ai pregatit masa fluturilor, poti sa o pastrezi in frigider, maxim o saptamana.

O alta reteta, la fel de simpla, care le va place fluturilor, presupune sa zdrobesti orice fruct parguit, sa adaugi putina miere, apoi sa treci totul prin blender .

Acum, dupa ce ai pregatit mancarea, te poti preocupa de masa, iar aici ii poti implica si pe cei mici. Alege o un vas mare, suficient de adanc, din ceramica, sticla sau plastic. Acum creativitatea celor mici poate intra in actiune. Copiii pot decora vasul cu tot felul de materiale gasite prin gradina sau cu margele, sau il pot picta cu vopseluri potrivite. Cand vasul este gata, il puteti agata de un copac folosind un suport special impletit.

 Invitati si pasarile!

O alta activitate, oarecum inrudita, este construirea casutelor pentru pasari. Nu numai ca acestea vor infrumuseta gradina si le vor da celor mici un sentiment de mandrie de fiecare data cand isi vor recunoaste operele si vor vedea ca sunt vizitate , dar le va dezvolta sentimentul ca trebuie sa protejeze natura. In plus, cei mici se vor distra punandu-si imagina la contributie in timp ce confectioneaza si decoreaza casutele pentru pasari sau diferite suporturi pentru mancarea acestora.

In afara de casutele traditionale, din lemn, pe care cei mici le pot colora, picta si decora cat mai vesel si interesant, puteti gasi tot felul de solutii alternative, originale. Ati putea, de exemplu sa faceti mozaicuri, in forme speciale, cu mortar si resturi de farfurii si cani sparte sau bucati de faianta.

Aceasta activitate presupune atentie, astfel incat micii artisti sa nu se raneasca in cioburi. Se lucreaza cu manusi de cauciuc si se folosesc ochelari de protectie. In rest, este doar o chestiune de imaginatie, iar rezultatul este rezistent, colorat si original.

O solutie mult mai simpla este sa folositi cutii de conserve sau borcane, vopsite in culori vii si agatate de crengile copacilor.

Casuta de iarba

Pentru acest proiect, nu este nevoie de o gradina, se poate lucra la el si in casa, dar copiii il vor considera amuzant si le va da prilejul sa urmareasca in fiecare zi cum creste iarba si cum evolueaza casuta lor.

Cei mici vor avea cea mai mare nevoie de ajutor in ceea ce priveste construirea structurii casei, din bureti colorati. Pentru acest proiect aveti nevoie de patru bureti cu pori mari (aprox 10 x 7,5 cm), o rigla, marker permanent, foarfece, un recipient mare de plastic, o sticla cu un capac care permite udarea cu jet fin si, eventual, ace de siguranta. De asemenea, veti mai avea nevoie de un sfert de ceasca de seminte de iarba.

Dupa ce ati construit casuta din burete, umeziti-o cu apa, avand  grija ca buretii sa nu fie imbibati, apoi puneti un strat subtire de seminte de iarba, dupa care acoperiti-o cu un recipient de plastic. Este , de preferat sa folositi seminte din cele cu crestere rapida. Chiar si asa, va dura aproximativ doua saptamani pana cand casuta va fi complet acoperita cu iarba.

Mici gradini pentru zane si cowboy

Nu o sa iti spunem cat de mult le plac copiilor povestile, o sa-ti amintim in schimb cat de mult cred in ele si cat de aventuros li s-ar parea sa construiasca ei, cu manutele lor un colt de poveste in gradina. Fetitele vor aprecia in mod deosebit un loc magic, vizitat de zane, in timp ce baieteii pot recrea un mic spatiu din Vestul Salbatic.

Pentru ambele tipuri de gradini miniaturale ai nevoie de o cutie mare de lemn, sol, pietricele, muschi, plante si mici obiecte decorative sau jucarii. In gradina zanelor vei folosi si un vas mai mic, in care sa amenajati un lac si de un alt vas care sa se transforme intr-o pestera misterioasa.

Desertul care sa aminteasca de terenul arid al Arizonei, patria celebrilor cowboy, il veti sugera cu cactusi (nu foarte multi, ca sa nu se raneasca cei mici cand se vor juca printre ei), sol acoperit cu nisip si pietre mai mari. Desigur, din acest peisaj nu poate lipsi un personaj calare cu palarie larga si un lasou agatat de saua calutului. O mica soparla de jucarie care sa se catare pe marginea cutiei nu poate decat sa aduca un accent simpatic si amuzat intregului ansamblu.

Decoratiuni amuzante

In privinta decoratiunilor pentru gradina cei mici sunt de un ajutor nepretuit si in plus, se vor amuza mult sa creeze tot felul de lucruri originale, colorate si utile. Puteti lucra impreuna la placute pe care sa scrie numele plantelor din gradina, puteti colora pietre si asambla in forme variate si surprinzatoare.

Chiar si banalele ghivece pot primi o infatisare noua daca ii rugati pe cei mici sa adune tot felul de obiecte din gradina (betisoare, conuri, ghinde, muschi) si sa decoreze vasele pentru flori. De asemenea, ati putea construi impreuna cu cei mici tot felul de personaje care sa  inveseleasca diferite colturi din gradina, balcon sau terasa.

Si acum, la treaba!

Dupa ce ati creat impreuna cu cei mici un loc vesel si jucaus, este momentul sa ii invitati pe copii in urmatoarea aventura: gradinaritul propriu-zis. Ii puteti ajuta sa descopere cat mai multe despre plante si natura, incurajandu-i sa cultive singuri legume sau ierburi aromatice, sa le observe cresterea si sa le ingrijeasca. Mancarea li se va parea mult mai buna cand vor sti ca mica lor recolta face parte din ingrediente.

Una dintre ideile de succes printre cei mici, o constituie gradina pentru pizza. Aici copiii pot cultiva rosii, ardei, ceapa, busuioc, oregano sau alte plante care dau savoare unei felii de pizza. Pentru ca lucrurile sa fie si mai interesante, puteti crea mica gradina intr-un spatiu circular, ingradit cu cateva betisoare si sfoara colorata si puteti adauga impreuna cateva decoratiuni specifice.

O un alt loc special de care pot avea grija cei mici este gradina lor de plante aromatice . In felul acesta, pot invata mai multe despre gusturi, arome, pot alege ce le place cel mai mult si isi pot ingriji  condimentele lor preferate. De asemenea, vor fi mandri sa decoreze si sa eticheteze fiecare planta in parte si vor manca mai cu pofta, atunci cand in farfurie se afla si o parte din munca lor.

Pentru ca celor mici sa le faca placere sa lucreze in gradina si sa fie mereu in siguranta, este important sa aiba mereu ustensilele potrivite. Daca alegeti jucarii fragile din plastic, s-ar putea sa nu ii ajute prea mult in lucrarile de gradinarit si sa renunte mai repede. Daca le imprumutati uneltele voastre de gradinarit, ar putea sa constate ca sunt grele si dificil de folosit si rezultatul este acelasi, ar putea renunta la gradinarit. Ideal ar fi sa le cumparati unelte care sa fie rezistente si din materiale confortabile, si in acelasi timp sa fie colorate ca jucariile, usoare si potrivite pentru ei ca dimensiuni. Exista pe piata modele de unelte-jucarii, special gandite pentru micii gradinari, pe care le puteti darui oricand copiilor, pentru ca in fond, ziua lor e in fiecare zi.

Comentarii (0)

Comenteaza

Momentan nu exista nici un review la acest articol !

Vorbeste cu gradinarul

Vorbeste cu gradinarul Ai o problema? Vorbeste cu gradinarul nostru si afla solutia.
Momentan, nu puteti plasa comenzi pe site. Pentru orice intrebari, va rugam sa ne scrieti la comenzi@covera.ro Va multumim.